Ghenea: Autostrada nu se mai termina, dar nici nu prea incepe


Clujul are premise pentru dezvoltarea ca pol de afaceri şi poate atrage investitori, dar are de lucru la conexiuni şi infrastructură, consideră Marius Ghenea, implicat în afaceri online, investitor în cadrul emisiunii Arena leilor şi profesor de antreprenoriat. Acesta şi-a lansat la Cluj cartea recent publicată. "Vorbeam cu tineri antreprenori de aici şi mi-au zis că mai am un pic şi voi fi adoptat drept clujean. Am început să vin tot mai des, sper să pot să revin o dată pe lună în perioada următoare . Îmi plac Clujul şi oamenii de aici, e unul dintre cele mai importante huburi româneşti de dezvoltare, iar când s-au analizat locurile pentru School for Startups (program de pregătire antreprenorială - n. red.), Clujul a fost următoarea locaţie la care ne-am gândit, după Bucureşti", a menţionat Ghenea, la evenimentul de lansare. Oraşul acumulează însă minusuri la capitolul infrastructură, conexiunile cu alte regiuni importante fiind încă dificile. "Am văzut nişte paşi importanţi înspre dezvoltarea aeroportului, mai avem însă probleme cu autostrada care nu se mai termină, care nici nu prea începe. Pentru investiţiile regionalizate, pe lângă aeroport, sunt importante şi alte elemente de infrastructură", a amintit Ghenea. Speranţa pentru Cluj stă în antreprenoriat, care generează afaceri şi locuri de muncă. "Clujul are o şansă reală, are investitori puternici şi un cluster IT în dezvoltare, are şanse să se dezvolte", consideră Ghenea. Omul de afaceri şi-a lansat la Cluj volumul "Antreprenoriat. Drumul de la idei către oportunităţi şi succes în afaceri". Cartea a pornit ca un demers legat de activităţile de predare în domeniul antreprenoriatului. "Nu exista o carte care să fie scrisă în limba română de către un antreprenor cu experienţă la noi în ţară", a explicat Ghenea geneza volumului. Cartea urmăreşte traseul antreprenorial, de la ideea care generează afacerea la modalităţile de ieşire din aceasta şi se adresează atât celor care vor să îşi lanseze o afacere, cât şi antreprenorilor deja activi, apreciază autorul. Pentru evenimentul de lansare, autorul a fost susţinut de Doug Richard, investitor în varianta britanică a Arenei leilor şi coleg al lui Ghenea la predarea cursurilor School for Startups, dar şi de Sergiu Biriş, de la portalul Trilulilu. "România se află la un punct important în evoluţia ei, când sunt tot mai multe oportunităţi, e important că Marius a scris această carte", a susţinut Richard. "Românii au idei aşa cum respiră, problema e la implementare. Cartea lui Ghenea va ajuta la transferul ideilor în realitate", a menţionat un reprezentant al Băncii Transilvania.
Data: 27.03.2011 , Sursa: Ziua de Cluj
Acest articol a fost vizualizat de : 368 ori.

Cuvinte cheie: Romania,Cluj

tweet This! Distribuie   rss - Flux Stiri

G A L E R I E         I M A G I N I         S T I R I

Reabilitarea malurilor Canalului Bega începe, în sfârşit, în acest an
Spitalul regional de urgenta din Cluj, prioritatea Ministerului Sanatatii: e orasul cu cele mai mari probleme in infrastructura spitaliceasca
Aquatim a semnat contractul privind infrastructura de alimentare cu apă şi canalizare în Timiş
Prea puţini bani pentru reabilitarea Parcului Copiilor
Reabilitarea liniilor de tramvai a fost blocata
Primăria Timișoara primește finanțare pentru modernizarea Parcului Rozelor și reabilitarea spaţiilor publice din centrul istoric
Metroul reşiţean, devansat de autostrăzi!
Oferte de 4 si 5 milioane de euro, pentru reabilitarea parcului central al Clujului





Citeste si...


» Ghenea: Autostrada nu se mai termina, dar nici nu prea incepe

Reabilitarea malurilor Canalului Bega începe, în sfârşit, în acest an
Reabilitarea malurilor Canalului Bega începe, în sfârşit, în acest an

» Clujul a primit aproape sapte milioane de lei de la Guvern, pentru lucrari de infrastructura

Spitalul regional de urgenta din Cluj, prioritatea Ministerului Sanatatii: e orasul cu cele mai mari probleme in infrastructura spitaliceasca
Spitalul regional de urgenta din Cluj, prioritatea Ministerului Sanatatii: e orasul cu cele mai mari probleme in infrastructura spitaliceasca

» Cum se poate face reabilitare termică ieftin şi cu materiale de calitate? Dezbatere EVZ cu Corneliu Drug, director DISP

Aquatim a semnat contractul privind infrastructura de alimentare cu apă şi canalizare în Timiş
Aquatim a semnat contractul privind infrastructura de alimentare cu apă şi canalizare în Timiş

Prea puţini bani pentru reabilitarea Parcului Copiilor
Prea puţini bani pentru reabilitarea Parcului Copiilor

Reabilitarea liniilor de tramvai a fost blocata
Reabilitarea liniilor de tramvai a fost blocata

Primăria Timișoara primește finanțare pentru modernizarea Parcului Rozelor și reabilitarea spaţiilor publice din centrul istoric
Primăria Timișoara primește finanțare pentru modernizarea Parcului Rozelor și reabilitarea spaţiilor publice din centrul istoric

Metroul reşiţean, devansat de autostrăzi!
Metroul reşiţean, devansat de autostrăzi!




Ultimele discutii pe forum
Autostrada Soarelui ->Circulaţia rutieră pe Autostrada Soarelui, oprită temporar
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

Traficul rutier pe Autostrada Soarelui A2 a fost oprit temporar, astazi după-amiază, din cauza unui incendiu la o mirişte din apropierea A2, în dreptul kilometrului 121, circulaţia fiind deviată spre DN 3, pe ambele sensuri, informează Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române. Potrivit

Autostrada Soarelui ->Autostrada Soarelui
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

radare fixe nu sunt pe A2. Este posibil insa sa fie radare mobile. Acestea filmeaza autovehiculele aflate in miscare, fara sa le opreasca. Este posibil ca asemenea radare sa fie folosite in acele loganuri neinsciptionate.

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

CN ADNR a demarat la data de 4 iulie licitatia pentru proiectarea si constructia autostrăzii Centura Constanta. Firmele de constructii interesate sunt invitate să depună documentele de precalificare până pe data de 17 august 2007. În urma etapei de precalificare, firmele selectate vor avea la

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
daniel28:

Nici macar nu s-a licitat. In derulare este doar invitatia la precalificare pt centura Constantei, la care documentatiile se depun pana pe 17.08.2007. Asa ca mai ai de asteptat.

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

Conform calendarului Autostradazii Cernavoda - Constanta, Semnarea contractului de "Proiectare si Constructie" ar trebui sa aiba loc la 28.02.2008 iar perioada de executie 15.03.2008 si 15.03.2010.