Propune o stire noua

De la 16 la 71.000 de lei pentru pasaj


De la 16 la 71.000 de lei pentru pasajARAD. Ministerul Transporturilor a stabilit valoarea exproprierilor pentru terenurilor aferente pasajului din Micălaca.

Arădenii care au fost expropriaţi de Ministerul Transporturilor (MT) pentru terenurile şi imobilele care sunt necesare construirii pasajului peste calea ferată din Micălaca, în apropiere de intersecţia cu drumul Arad-Şiria, îşi primesc banii. Oficialii MT anunţă că a fost stabilită valoarea exproprierilor şi a făcut publică lista cu sumele care vor fi încasate de către cei în cauză . Cea mai mică sumă, de 16 de lei, o primeşte o persoană din Arad de la care statul a luat doar 6 metri pătraţi de teren. O altă sumă infimă, 65 de lei, va primi o societate care a rămas fără 25 de metri pătraţi. Şapte dintre cele 20 de persoane fizice şi juridice expropriate vor primi sume cuprinse între 100 şi 200 de lei, suprafeţele expropriate fiind foarte mici. De departe, cei mai mulţi bani îi primeşte societatea ICIM, 71.452 de lei pentru 1.928 de metri pătraţi expropriaţi. În schimb, o femeie din Arad căreia statul i-a luat 9.622 de metri pătraţi va primi numai 24.961 de lei.

Întrebaţi în legătură cu diferenţele enorme de bani dintre cele două parcele de teren, ţinând cont că persoana fizică a dat de cinci ori mai mult pământ decât ICIM, reprezentanţii Transporturilor spun că există nişte calcule care dau valoarea terenurilor cu pricina. „Raportul de evaluare care a stat la baza emiterii hotărârii de Guvern este întocmit de un expert evaluator atestat. Preţul pentru imobilele expropriate (…) a fost stabilit prin determinarea valorii de piaţă a imobilelor la care s-a adăugat aprecierea daunelor, astfel rezultând preţul final”, a declarat pentru Jurnal arădean directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Daniela Drăghia.

Investiţie obligatorie

În opinia MT (şi a tuturor participanţilor la trafic pe centura Aradului), realizarea pasajului peste calea ferată era obligatorie. „Circulaţia pe calea ferată Arad – Bucureşti impune circa 74 de închideri ale barierei, cu durata medie de închidere a barierelor de circa 170 minute în 24 de ore, fapt ce conduce la înregistrarea zilnică a unor importante pierderi în exploatare, datorită staţionării autovehiculelor la barieră. Construcţia pasajului va elimina pierderile de timp generate de staţionarea la bariera de la intersecţia la nivel cu calea ferată, scurtând astfel timpul de călătorie şi reducând numărul de accidente, poluarea mediului şi costurile pentru transportul de mărfuri şi călători. Pentru fluidizarea traficului şi sporirea siguranţei circulaţiei rutiere pe centura de ocolire a Municipiului Arad se impune realizarea unui pasaj superior ce asigură traversarea liniilor de cale ferată Arad – Bucureşti şi desfiinţarea trecerii la nivel existentă”, ne-au mai transmis cei de la MT.

 

Şi la CET

După cum aţi putut afla din ziarul nostru, pasajul din Micălaca nu este singurul care va trece peste calea ferată. MT a licitat şi pasajul peste liniile ferate din zona CET, de pe centură. Dacă în Micălaca se lucrează deja la pregătirea de şantier, în zona CET lucrul va începe în această toamnă.

Ziua scadentei la pasaj

 

JA-A.G.
Data: 19.08.2011 , Sursa: Adevarul de Arad
Acest articol a fost vizualizat de : 184 ori.

Cuvinte cheie: drumuri Romania,finantare

tweet This! Distribuie   rss - Flux Stiri

G A L E R I E         I M A G I N I         S T I R I

Jumătate din şoseaua de centură a Sucevei va fi data în folosinţă la primăvara.
Programul de reabilitare termică gratuită a blocurilor din Sectorul 1 continuă
A fost aprobat noul acord pentru Autostrada Transilvania. Vezi ce prevede
Boagiu: Se lanseaza licitatia pentru tronsonul de autostrada Gilau - Nadasel
In sfirsit, dupa ani de zile de asteptari: Incep lucrarile la pasajul Dacia - Pacurari.
Vom plăti taxă de autostradă
Cum te lasă autostrada fără apă.
Taxa de autostrada, valabila din 2012




Propune o stire noua


Citeste si...


Jumătate din şoseaua de centură a Sucevei va fi data în folosinţă la primăvara.
Jumătate din şoseaua de centură a Sucevei va fi data în folosinţă la primăvara.

Programul de reabilitare termică gratuită a blocurilor din Sectorul 1 continuă
Programul de reabilitare termică gratuită a blocurilor din Sectorul 1 continuă

A fost aprobat noul acord pentru Autostrada Transilvania. Vezi ce prevede
A fost aprobat noul acord pentru Autostrada Transilvania. Vezi ce prevede

Boagiu: Se lanseaza licitatia pentru tronsonul de autostrada Gilau - Nadasel
Boagiu: Se lanseaza licitatia pentru tronsonul de autostrada Gilau - Nadasel

» Unde a dispărut asfaltul de pe autostrada care leagă Moscova de China?| FOTO şi VIDEO

» Anca Boagiu: Acum putem visa la o finanţare europeană pentru autostrada pe care nu o va mai face Bechtel

» Laszlo Borbely, preocupat de infrastructura pentru mașini electrice

In sfirsit, dupa ani de zile de asteptari: Incep lucrarile la pasajul Dacia - Pacurari.
In sfirsit, dupa ani de zile de asteptari: Incep lucrarile la pasajul Dacia - Pacurari.

Vom plăti taxă de autostradă
Vom plăti taxă de autostradă

» Reabilitarea străzii Iancu Văcărescu din Timişoara va costa aproximativ 1,4 milioane de euro




Ultimele discutii pe forum
Autostrada Soarelui ->Circulaţia rutieră pe Autostrada Soarelui, oprită temporar
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

Traficul rutier pe Autostrada Soarelui A2 a fost oprit temporar, astazi după-amiază, din cauza unui incendiu la o mirişte din apropierea A2, în dreptul kilometrului 121, circulaţia fiind deviată spre DN 3, pe ambele sensuri, informează Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române. Potrivit

Autostrada Soarelui ->Autostrada Soarelui
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

radare fixe nu sunt pe A2. Este posibil insa sa fie radare mobile. Acestea filmeaza autovehiculele aflate in miscare, fara sa le opreasca. Este posibil ca asemenea radare sa fie folosite in acele loganuri neinsciptionate.

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

CN ADNR a demarat la data de 4 iulie licitatia pentru proiectarea si constructia autostrăzii Centura Constanta. Firmele de constructii interesate sunt invitate să depună documentele de precalificare până pe data de 17 august 2007. În urma etapei de precalificare, firmele selectate vor avea la

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
daniel28:

Nici macar nu s-a licitat. In derulare este doar invitatia la precalificare pt centura Constantei, la care documentatiile se depun pana pe 17.08.2007. Asa ca mai ai de asteptat.

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

Conform calendarului Autostradazii Cernavoda - Constanta, Semnarea contractului de "Proiectare si Constructie" ar trebui sa aiba loc la 28.02.2008 iar perioada de executie 15.03.2008 si 15.03.2010.