Ungurii ne-au luat fața. VEZI când vom merge pe autostradă până la Viena


Ungurii ne-au luat fața. VEZI când vom merge pe autostradă până la Viena Și la ei s-a amânat, însă din cauza inundațiilor nu pentru tot felul de pretexte de o natură sau alta. Este vorba despre cel mai nou tronson de autostradp de la unguri, dat în folosinţă acum 2 luni. Două treimi din autostrada vestului de la noi, (Arad - Timişoara) au fost finalizate, iar autorităţile locale susţin că acest lucru se datorează faptului că se fac verificări periodice iar construcotul este ţinut „din scurt”. Edilii spun că dacă ritmul de muncă va continua la fel peste vară, autostrada, care face parte din coridorul IV pan european, va fi gata până la finele anului . Din totalul de 32 km de autostradă, tronsonul timişean este de 17 km. Autostrada va lega România de Europa Occidentală, iar porţiunea din vest a coridorului IV pan european va face legătura între Sibiu - Lugoj - Timişoara - Arad - Nădlac, spre Ungaria. Banii sunt asiguraţi în cea mai mare parte de Banca Europeană de Investiţii, cu o participare a Guvernului României în valoare de 70 de milioane de euro. Pe ei i-a costat să facă cei 30 de km de autostradă dintre Szeged și Mako 200 de milioane de euro. Cei 30 de kilometri de autostradă fac parte din coridorul IV Paneuropean, ce ar trebui să ajungă la Constanţa. La noi, autostrada Arad - Timișoara are o lungime de 32,2 km, valoarea totală a proiectului fiind de 194 de milioane de euro. Ei au terminat tronsonul în luna aprilie, iar clipul video de mai sus a fost realizat exact la o săptămână după lansare. Noi vom deschide autostrada Arad - Timișoara, conform ultimelor informații, în luna ianuarie a anului 2012. Pentru a se putea circula de la Timișoara la Szeged, ungurii mai trebuie să termine ultimul tronson al autostrăzii M43, care va lega oraşul Mako de graniţa cu România, şi anume cu oraşul Nădlac. Cei 23 de kilometri trebuie finalizaţi în 2013. Lucările la M43 au început în 2008, iar termenul iniţial de predare, şi anume august 2010, a fost decalat din cauza inundaţiilor de anul trecut. Autostrada are câte două benzi pe fiecare sens, plus banda de urgenţă şi a costat 200 de milioane de euro. Autorităţile maghiare au obţinut o finanţare de 70% din fonduri europene. Fără taxă de autostradă Tronsonul respectiv începe de la baza autostrăzii M5, care duce la Budapesta, şi, mai departe, la Viena, legătura fiind realizată prin câteva poduri spectaculoase. Unul dintre acestea a fost ridicat peste Tisa, la Szeged. În mod normal, şoferii ar trebui să plătească o taxă de tranzitare a autostrăzii, însă pe tronsonul de M5 până la vechiul drum naţional 5, de lângă Szeged, se va circula gratuit, au anunţat autorităţile maghiare.
Data: 30.06.2011 , Sursa: Capital
Acest articol a fost vizualizat de : 309 ori.

Cuvinte cheie: autostrada Arad,Timisoara,Coridorul IV

tweet This! Distribuie   rss - Flux Stiri

G A L E R I E         I M A G I N I         S T I R I

Cum ne vom lega cu autostrada de unguri
Mircea Bacala: Circulatia pe autostrada Timisoara-Arad se va deschide in decembrie
În decembrie putem circula pe autostrada Timişoara-Arad?
Ungurii ne-au luat fața. VEZI când vom merge pe autostradă până la Viena
Lucrările la autostrada Timişoara-Arad au înaintat serios
Boc construieşte autostrăzi mici în Ardeal.
A inceput marsul din Arad spre Nadlac
O autostrada prea ingusta





Citeste si...


Cum ne vom lega cu autostrada de unguri
Cum ne vom lega cu autostrada de unguri

Mircea Bacala: Circulatia pe autostrada Timisoara-Arad se va deschide in decembrie
Mircea Bacala: Circulatia pe autostrada Timisoara-Arad se va deschide in decembrie

În decembrie putem circula pe autostrada Timişoara-Arad?
În decembrie putem circula pe autostrada Timişoara-Arad?

Ungurii ne-au luat fața. VEZI când vom merge pe autostradă până la Viena
Ungurii ne-au luat fața. VEZI când vom merge pe autostradă până la Viena

Lucrările la autostrada Timişoara-Arad au înaintat serios
Lucrările la autostrada Timişoara-Arad au înaintat serios

Boc construieşte autostrăzi mici în Ardeal.
Boc construieşte autostrăzi mici în Ardeal.

A inceput marsul din Arad spre Nadlac
A inceput marsul din Arad spre Nadlac

O autostrada prea ingusta
O autostrada prea ingusta

» "Oraş" preistoric, pe traseul autostrăzii Deva-Orăştie

Colas şi Tehnologica Radion repuse în drepturi pentru autostrada Timişoara - Lugoj
Colas şi Tehnologica Radion repuse în drepturi pentru autostrada Timişoara - Lugoj




Ultimele discutii pe forum
Autostrada Soarelui ->Circulaţia rutieră pe Autostrada Soarelui, oprită temporar
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

Traficul rutier pe Autostrada Soarelui A2 a fost oprit temporar, astazi după-amiază, din cauza unui incendiu la o mirişte din apropierea A2, în dreptul kilometrului 121, circulaţia fiind deviată spre DN 3, pe ambele sensuri, informează Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române. Potrivit

Autostrada Soarelui ->Autostrada Soarelui
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

radare fixe nu sunt pe A2. Este posibil insa sa fie radare mobile. Acestea filmeaza autovehiculele aflate in miscare, fara sa le opreasca. Este posibil ca asemenea radare sa fie folosite in acele loganuri neinsciptionate.

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

CN ADNR a demarat la data de 4 iulie licitatia pentru proiectarea si constructia autostrăzii Centura Constanta. Firmele de constructii interesate sunt invitate să depună documentele de precalificare până pe data de 17 august 2007. În urma etapei de precalificare, firmele selectate vor avea la

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
daniel28:

Nici macar nu s-a licitat. In derulare este doar invitatia la precalificare pt centura Constantei, la care documentatiile se depun pana pe 17.08.2007. Asa ca mai ai de asteptat.

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

Conform calendarului Autostradazii Cernavoda - Constanta, Semnarea contractului de "Proiectare si Constructie" ar trebui sa aiba loc la 28.02.2008 iar perioada de executie 15.03.2008 si 15.03.2010.