Ungaria - gata să conecteze România la super-autostrada europeană: Coridorul IV ajunge anul viitor la Nădlac. Ai noştri abia încep


Ungaria - gata să conecteze România la super-autostrada europeană: Coridorul IV ajunge anul viitor la Nădlac. Ai noştri abia începUngurii lucrează intens pe coridorul IV paneuropean. Au inaugurat miercuri 31,6 kilometri de autostradă, între Szeged şi Mako, şi anunţă că anul viitor ajung la Nădlac. Începute în 2008 şi grav afectate de revărsările Tisei, lucrările merg în ritm alert în ţara vecină. De cealaltă parte a graniţei, ministerul român al Transporturilor a anunţat la începutul săptămânii trecute câştigătorii licitaţiilor pentru proiectarea şi construcţia a 183 de kilometri de pe coridorul IV, între Nădlac şi Sibiu . Lucrările la cele patru tronsoane urmează să înceapă în cursul acestui an, iar în 2013 ele ar trebui finalizate. Costurile sunt de aproximativ 1 miliard de euro, fără TVA. Printre câştigători se numără şi unele dintre cele mai mari companii locale de construcţii: Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, Spedition UMB şi Tehnostrade (ambele companii fiind deţinute de Dorinel Umbrărescu), Straco Grup (Alexandru şi Traian Horpos) sau Euroconstruct Trading 98 (Dan Besciu şi Sorin Vulpescu). Coridorul IV paneuropean începe în Germania la Nurenberg şi se continuă pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. În România, traseul trece prin Nădlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu, Bucureşti, Feteşti şi Constanţa.
Data: 22.04.2011 , Sursa: Gandul
Acest articol a fost vizualizat de : 289 ori.

Cuvinte cheie: autostrazi,Ungaria,Szeged,Mako

tweet This! Distribuie   rss - Flux Stiri

G A L E R I E         I M A G I N I         S T I R I

Şapte consorţii contestă licitaţiile la autostrăzile Timişoara-Lugoj şi Orăştie-Sibiu
Lucrarile la autostrada Timisoara-Arad se impiedica in 1,5 hectare de teren
Mako acum, Nadlacul in anul 2013
Ungaria - gata să conecteze România la super-autostrada europeană: Coridorul IV ajunge anul viitor la Nădlac. Ai noştri abia încep
Nemti si portughezi pe autostrada
Boc în excavator, la inaugurarea lucrărilor la tronsonul de autostradă Deva-Orăştie
Lucrările la autostrada Deva - Orăştie, inaugurate de Emil Boc. Premierul a scos primele cupe de pământ cu excavatorul
Boagiu: autostrada dintre Timisoara si Arad nu va fi terminata anul acesta





Citeste si...


Şapte consorţii contestă licitaţiile la autostrăzile Timişoara-Lugoj şi Orăştie-Sibiu
Şapte consorţii contestă licitaţiile la autostrăzile Timişoara-Lugoj şi Orăştie-Sibiu

» Cele mai scumpe autostrazi, blocate inainte de incheierea contractelor

Lucrarile la autostrada Timisoara-Arad se impiedica in 1,5 hectare de teren
Lucrarile la autostrada Timisoara-Arad se impiedica in 1,5 hectare de teren

Mako acum, Nadlacul in anul 2013
Mako acum, Nadlacul in anul 2013

Ungaria - gata să conecteze România la super-autostrada europeană: Coridorul IV ajunge anul viitor la Nădlac. Ai noştri abia încep
Ungaria - gata să conecteze România la super-autostrada europeană: Coridorul IV ajunge anul viitor la Nădlac. Ai noştri abia încep

» Romanii, mai aproape de occident: a fost inaugurata autostrada Mako – Szeged

Nemti si portughezi pe autostrada
Nemti si portughezi pe autostrada

» 7,3 mil € pe un km de autostrada. Licitatia pentru 4 tronsoane, incheiata

» Cine construieste 52 de kilometri din autostrada Sibiu - Nadlac: firma italiana care a modernizat 288 de strazi la Cluj

Boc în excavator, la inaugurarea lucrărilor la tronsonul de autostradă Deva-Orăştie
Boc în excavator, la inaugurarea lucrărilor la tronsonul de autostradă Deva-Orăştie




Ultimele discutii pe forum
Autostrada Soarelui ->Circulaţia rutieră pe Autostrada Soarelui, oprită temporar
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

Traficul rutier pe Autostrada Soarelui A2 a fost oprit temporar, astazi după-amiază, din cauza unui incendiu la o mirişte din apropierea A2, în dreptul kilometrului 121, circulaţia fiind deviată spre DN 3, pe ambele sensuri, informează Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române. Potrivit

Autostrada Soarelui ->Autostrada Soarelui
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

radare fixe nu sunt pe A2. Este posibil insa sa fie radare mobile. Acestea filmeaza autovehiculele aflate in miscare, fara sa le opreasca. Este posibil ca asemenea radare sa fie folosite in acele loganuri neinsciptionate.

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

CN ADNR a demarat la data de 4 iulie licitatia pentru proiectarea si constructia autostrăzii Centura Constanta. Firmele de constructii interesate sunt invitate să depună documentele de precalificare până pe data de 17 august 2007. În urma etapei de precalificare, firmele selectate vor avea la

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
daniel28:

Nici macar nu s-a licitat. In derulare este doar invitatia la precalificare pt centura Constantei, la care documentatiile se depun pana pe 17.08.2007. Asa ca mai ai de asteptat.

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

Conform calendarului Autostradazii Cernavoda - Constanta, Semnarea contractului de "Proiectare si Constructie" ar trebui sa aiba loc la 28.02.2008 iar perioada de executie 15.03.2008 si 15.03.2010.