twitter rss

Sarbii insista pentru autostrada dintre Timisoara si Belgrad


Propunerea realizării unei autostrăzi care să lege România de Italia prin Serbia şi Muntenegru a fost ridicată din nou la discuţiile purtate în cadrul Summit-ului Dunării, luni, la Bucureşti.

Măsura nu poate decât să ne bucure, noua autostradă ar urma să lege Timişoara, prin Vârşeţ, de Belgrad şi de aici prin Muntenegru, până în Italia. Noul proiect de infrastructură face parte din coridorul european XI. Drumul ar fi excelent pentru români, mai ales pentru transportatori, aceştia ar beneficia de o rută cu mult mai scurtă către Italia, cu costuri mult mai mici

. Ideea nu este deloc una nouă, oficialii sârbi au anunţat că doresc construcţia autostrăzii încă din luna ianuarie a acestui an. Spre deosebire de aceştia, reprezentanţii români de la Ministerul Transporturilor habar nu aveau la acea oră despre acest nou proiect, chiar dacă noul coridor rutier XI este parte a strategiei de transport a Uniunii Europene.

„Vicepremierul sârb a menţionat că ţara sa este interesată în dezvoltarea unor proiecte în comun în domeniul turismului şi al infrastructurii, context în care a propus construirea unei autostrăzi care să facă legătura între România şi Serbia. Primul-ministru Emil Boc a salutat această propunere, afirmând că şi România este interesată de o conexiune rutieră modernă cu Serbia, propunerea sârbă urmând a fi analizată din punct de vedere economic”, a anunţat, sec, un comunicat al Executivului român, după discuţiile purtate de Emil Boc şi vicepremierul sârb Bozidar Djelic.

Conform proiectului, autostrada ar pleca din Timişoara, prin Vârşeţ, Belgrad, Cacak, apoi prin Podgorica şi Bar, ajungând deci în Muntenegru, de unde se poate asigura o legatură către Bari, în Italia. La finalizare, noua autostradă va avea în jur de 660 de kilometri. Teoretic, aproape 100 de kilometri din noul drum se vor găsi pe teritoriul României, urmând să asigure legătura între graniţa cu Serbia şi Timişoara, respectiv cu Coridorul IV European care include şi autostrada Arad – Timişoara. Alţi 400 de kilometri vor reprezenta autostrada de pe teritoriul Serbiei, urmând ca în Muntenegru aceasta să străbată aproximativ 160 de kilometri. „Coridorul XI este un coridor nou care, pe lângă Coridorul X European, ce trece deja prin Serbia, este de importanţă majoră pentru ţara noastră. De aceea, lucrările au fost planificate să înceapă în primăvara acestui an, iar o bună parte din mijloacele necesare sunt deja prevăzute în bugetul Serbiei”, ne declara Jovica Zarkula, secretar de stat în Ministerul Infrastructurii de la Belgrad. „Proiectul se preconizează să fie finalizat în câţiva ani, timpul efectiv nu depinde numai de Serbia, ci şi de celelalte ţări, Muntenegru, Italia, România, ale căror guverne sunt cointeresate şi care vor trebui să asigure mijloacele necesare în ceea ce le priveşte. Ceea ce putem spune noi este că pentru Guvernul de la Belgrad, proiectul acesta este considerat de maximă prioritate în ceea ce priveşte investiţiile capitale, iar practic, o parte din lucrările de pe teritoriul Serbiei, respectiv sectorul Belgrad – Ljg, au finanţarea asigurată”, a mai spus Zarkula.

Cunoscând „dorinţa arzătoare” a autorităţilor române legate de realizarea noului proiect, sârbii veniseră la un moment dat şi cu propuneri de finanţare a tronsonului dintre Timişoara şi Belgrad. În cazul în care acesta nu va fi realizat am putea ajunge, din nou, în situaţia ridicolă existentă la graniţa cu Ungaria, acolo unde autostrada ţării vecine a fost de ceva timp finalizată, dar nu are de ce drum să se lege în România.


Data: 09.11.2010 , Sursa: Tion
Acest articol a fost vizualizat de : 368 ori.

Cuvinte cheie: autostrazi Romania

tweet This! Distribuie rss
Comenteaza aceasta stire
Nume
Comentariu
Alte Stiri din aceeasi categorie

 1-20din 860 »
Ultimele discutii pe forum
Autostrada Soarelui ->Circula�ia rutier� pe Autostrada Soarelui, oprit� temporar
Utilizator:
infrastructura.haos
Traficul rutier pe Autostrada Soarelui A2 a fost oprit temporar, astazi dup�-amiaz�, din cauza unui incendiu la o miri�te din apropierea A2, �n dreptul kilometrului 121, circula�ia fiind deviat� spre DN 3, pe ambele sensuri, informeaz� Centrul Infotrafic din cadrul Poli�iei Rom�ne. Potrivit Centrului Infotrafic, incendiul a izbucnit luni, �n jurul orei 15.00, la o miri�te din apropierea Autostr�zii Bucure�ti-Constan�a, �n dreptul kilometrului 121, fumul reduc�nd considerabil vizibilitatea �i pun�nd �n pericol siguran�a circula�iei rutiere. Astfel, Poli�ia Rutier� a luat m�sura opririi temporare a traficului, p�n� la stingerea focului. Circula�ia pe sensul c�tre Bucure�ti se desf�oar� deviat de la kilometrul 145, prin Fete�ti, pe DN 3 �i pe sensul c�tre Cernavod�, de la kilometrul105, prin Drajna, tot pe DN3, precizeaz� sursa citat� (Mediafax)

Autostrada Soarelui ->Autostrada Soarelui
Utilizator:
infrastructura.haos
radare fixe nu sunt pe A2. Este posibil insa sa fie radare mobile. Acestea filmeaza autovehiculele aflate in miscare, fara sa le opreasca. Este posibil ca asemenea radare sa fie folosite in acele loganuri neinsciptionate.

Autostrada Soarelui ->Autostrada Soarelui
Utilizator:
am auzit ca ar fi radare fixe pe Autostrada Soarelui. Am auzit ca unii ar fi primit acasa amenda. Stiti ceva despre astea?

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
Utilizator:
infrastructura.haos
Conform calendarului Autostradazii Cernavoda - Constanta, Semnarea contractului de "Proiectare si Constructie" ar trebui sa aiba loc la 28.02.2008 iar perioada de executie 15.03.2008 si 15.03.2010.

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
Utilizator:
Lutic
in sfarsit se pare ca vor incepe lucrarile iar centura constanta cica va fi gata in data de 1 mai 2011


Prieteni, id-uri messenger | Masini modificate | Dacia Sandero
Bucuresti| Autostrada Soarelui| Coridorul IV| Autostrada Transilvania| Autostrada Bucuresti-Brasov| Autostrada Bucuresti-Pitesti| Centuri Ocolitoare| Drumuri express| Drumuri Nationale| Norme TEM| Reteaua de drumuri|
Impozite si taxe auto | Zone metropolitane | Statistici nationale| Statistici europene| linkuri