Romanii, mai aproape de occident: a fost inaugurata autostrada Mako – Szeged


Vecinii noştri din Ungaria au dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că ştiu să utilizeze banii europeni mult mai bine. Miercuri, cu o zi mai devreme decât era programat, autorităţile maghiare au inaugurat o nouă bucată din autostrada ce ar trebui să lege vestul Europei de România. La ora 17.00, pe autostrada ce leagă oraşele Szeged şi Mako a circulat primul autovehicul. Cine avea drum spre Europa occidentală ştia că drumul de la Timişoara spre Budapesta trecea pe la vama Cenad şi de acolo prin câteva localităţi şi prin centrul oraşului Szeged . Nou inaugurata bucată de autostrada, parte a M43, are 30 de kilometri şi face parte din coridorul IV paneuropean. Drumul a fost proiectat la patru benzi, câte două pe sens, plus câte o bandă de urgenţă. Autostrada către vest începea pentru români de la nodul de acces pe autostrada M5, chiar la ieşirea din Szeged. M5 merge spre Budapesta şi de aici în continuare spre Viena sau Italia. Conform declaraţiilor lui Völner Pál, secretar de stat pentru infrastructură în cadrul Ministerului Dezvoltării Naţionale al Ungariei, cei mai câştigaţi de pe urma noului tronson de autostrada sunt locuitorii din Szeged, care au scăpat acum de traficul infernal, mai ales cel al maşinilor de mare tonaj, care erau nevoite să traverseze centrul localităţii pentru a ajunge la autostrada M5. „Autostrada va apropia România şi Ungaria, şi sper că drumul nu se va opri la graniţă, pentru că ştim acum că şi în România s-a început deja lucrul la un tronson de autostradă (tronsonul Arad – Timişoara). Dorim să ajungem cu acest drum până la Bucureşti, Constanţa şi chiar Atena. Adevărul este că suntem printre cele mai bine dezvoltate ţări din punctul de vedere al autostrăzilor în această parte a Europei şi ne mândrim cu acest lucru”, a spus Völner Pál. Chiar dacă pentru circulaţia pe autostrada este nevoie de plata unei taxe, celebra „matrica”, pe porţiunea de la M5 până la vechiul drum naţional 5, de lângă Szeged, se va circula gratuit. Lucrările la noua autostrada de 30 de kilometri au fost destul de complexe, fiind necesară chiar şi ridicarea unui nou pod peste Tisa, la Szeged. Investiţia pentru M43 a demarat în 2008, iar termenul iniţial de predare a fost august 2010. Inundaţiile de anul trecut au amânat puţin termenul de finalizare. Suma totală necesară pentru investiţie a fost de 200 de milioane, din care 70% din fonduri europene. În scurt timp, autorităţile maghiare vor începe lucrările şi la ultima porţiune a drumului M43, cea dintre Mako şi Nădlac. În acest fel, Ungaria va avea autostrada până la graniţa cu România, dar, din păcate aceasta nu va avea de ce drum să se lege, lucrările pe partea românească fiind mult întârziate…
Data: 20.04.2011 , Sursa: Tion
Acest articol a fost vizualizat de : 267 ori.

Cuvinte cheie: autostrazi,Ungaria,Szeged,Mako

tweet This! Distribuie   rss - Flux Stiri

G A L E R I E         I M A G I N I         S T I R I

Lucrarile la autostrada Timisoara-Arad se impiedica in 1,5 hectare de teren
Mako acum, Nadlacul in anul 2013
Ungaria - gata să conecteze România la super-autostrada europeană: Coridorul IV ajunge anul viitor la Nădlac. Ai noştri abia încep
Nemti si portughezi pe autostrada
Boc în excavator, la inaugurarea lucrărilor la tronsonul de autostradă Deva-Orăştie
Lucrările la autostrada Deva - Orăştie, inaugurate de Emil Boc. Premierul a scos primele cupe de pământ cu excavatorul
Boagiu: autostrada dintre Timisoara si Arad nu va fi terminata anul acesta
CNADNR va anunța la mijlocul lunii aprilie câștigătorii licitațiilor pentru patru tronsoane din autostrada Nădlac - Sibiu





Citeste si...


» Cele mai scumpe autostrazi, blocate inainte de incheierea contractelor

Lucrarile la autostrada Timisoara-Arad se impiedica in 1,5 hectare de teren
Lucrarile la autostrada Timisoara-Arad se impiedica in 1,5 hectare de teren

Mako acum, Nadlacul in anul 2013
Mako acum, Nadlacul in anul 2013

Ungaria - gata să conecteze România la super-autostrada europeană: Coridorul IV ajunge anul viitor la Nădlac. Ai noştri abia încep
Ungaria - gata să conecteze România la super-autostrada europeană: Coridorul IV ajunge anul viitor la Nădlac. Ai noştri abia încep

» Romanii, mai aproape de occident: a fost inaugurata autostrada Mako – Szeged

Nemti si portughezi pe autostrada
Nemti si portughezi pe autostrada

» 7,3 mil € pe un km de autostrada. Licitatia pentru 4 tronsoane, incheiata

» Cine construieste 52 de kilometri din autostrada Sibiu - Nadlac: firma italiana care a modernizat 288 de strazi la Cluj

Boc în excavator, la inaugurarea lucrărilor la tronsonul de autostradă Deva-Orăştie
Boc în excavator, la inaugurarea lucrărilor la tronsonul de autostradă Deva-Orăştie

Lucrările la autostrada Deva - Orăştie, inaugurate de Emil Boc. Premierul a scos primele cupe de pământ cu excavatorul
Lucrările la autostrada Deva - Orăştie, inaugurate de Emil Boc. Premierul a scos primele cupe de pământ cu excavatorul




Ultimele discutii pe forum
Autostrada Soarelui ->Circulaţia rutieră pe Autostrada Soarelui, oprită temporar
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

Traficul rutier pe Autostrada Soarelui A2 a fost oprit temporar, astazi după-amiază, din cauza unui incendiu la o mirişte din apropierea A2, în dreptul kilometrului 121, circulaţia fiind deviată spre DN 3, pe ambele sensuri, informează Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române. Potrivit

Autostrada Soarelui ->Autostrada Soarelui
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

radare fixe nu sunt pe A2. Este posibil insa sa fie radare mobile. Acestea filmeaza autovehiculele aflate in miscare, fara sa le opreasca. Este posibil ca asemenea radare sa fie folosite in acele loganuri neinsciptionate.

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

CN ADNR a demarat la data de 4 iulie licitatia pentru proiectarea si constructia autostrăzii Centura Constanta. Firmele de constructii interesate sunt invitate să depună documentele de precalificare până pe data de 17 august 2007. În urma etapei de precalificare, firmele selectate vor avea la

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
daniel28:

Nici macar nu s-a licitat. In derulare este doar invitatia la precalificare pt centura Constantei, la care documentatiile se depun pana pe 17.08.2007. Asa ca mai ai de asteptat.

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
infrastructura.haos:
infrastructura.haos

Conform calendarului Autostradazii Cernavoda - Constanta, Semnarea contractului de "Proiectare si Constructie" ar trebui sa aiba loc la 28.02.2008 iar perioada de executie 15.03.2008 si 15.03.2010.