Prima pagina    Forum twitter rss







www.infrastructura.info

Suntem pe facebook

Pe autostrada Ploieşti-Braşov se va circula şi cu 80 km/oră


Dacă despre autostrada Bucureşti-Ploieşti spuneam că este prea întortocheată, şi despre tronsonul Ploieşti-Braşov s-ar putea spune acelaşi lucru. În acest caz, lucrurile sunt de înţeles dacă este să avem în vedere faptul că nu merge doar prin câmp, aşa cum era cazul primului tronson, ci traversează şi o regiune muntoasă. Viteza de proiectare pentru porţiunea cuprinsă între Comarnic şi Râşnov este de 80 de kilometri, faţă de 120, cât va fi între Ploieşti şi Comarnic sau Râşnov-Braşov.

Viitoarea autostradă va tăia Comarnicul în două

Trecerea de la 120 la 80 de kilometri pe oră se va face prin intermediul unor tampoane semnalizate corespunzător, după cum ne-au declarat oficiali din cadrul CNADN. Viitoarea autostradă de la Bucureşti la Braşov va avea aproximativ 169 de kilometri şi va ocoli oraşele Ploieşti, Câmpina, Sinaia, Buşteni, Predeal şi Râşnov, dar va tăia Comarnicul în două. Între Băicoi şi Predeal, autostrada va merge paralel cu DN 1, existând şi porţiuni în aliniament cu calea ferată. La kilometrul 70 al viitoarei autostrăzi, la ieşirea de pe şoseaua de centură a municipiului Ploieşti, autostrada se va despărţi de actualul drum naţional, cu care se va reîntâlni peste 15 kilometri, în apropriere de Floreşti-Prahova. Între Ploieşti şi Băicoi, autostrada va avea calea ferată în dreapta, pe care o traversează în dreptul localităţii Buda, urmând să meargă mai departe paralel cu aceasta, având-o în dreapta.

De la Băicoi şi până la ieşirea din Comarnic, autostrada va merge paralel cu DN 1, fără a avea însă secţiuni comune cu actualul drum ce face legătura între Capitală şi oraşul de la poalele Tâmpei. Între Posada şi Valea Largă, cele două drumuri vor fi despărţite de calea ferată. Va intra în Buşteni prin stânga căii ferate, iar la câteva sute de metri după gara din localitate, autostrada va traversa atât „drumul de fier”, cât şi şoseaua naţională.

• 67 de poduri şi viaducte între Ploieşti şi Braşov
/> • Cei mai multi kilometri de linie dreapta sau cu curbe usoare sunt intre Ploiesti (km 70) si Valea Larga (km 125), respectiv Busteni (km 135)-Predeal (km 145)
• Intre Predeal si Brasov exista 12 poduri, cu o lungime totala de 1,976 km, 6 pasaje peste autostrada, cu o lungime totala de 0,7 km, si 5 viaduct, ce insumeaza putin peste 4 km

 


Data: 03.08.2007 , Sursa: Gandul
Acest articol a fost vizualizat de : 4077 ori.

Cuvinte cheie: Autostrada Bucuresti-Brasov,Comarnic,Moara Vlasiei,centura,autostrazi

tweet This! Distribuie rss
Alte Stiri din aceeasi categorie

 1-20din 186 »
Ultimele discutii pe forum
Autostrada Soarelui ->Circula�ia rutier� pe Autostrada Soarelui, oprit� temporar
Utilizator:
infrastructura.haos
Traficul rutier pe Autostrada Soarelui A2 a fost oprit temporar, astazi dup�-amiaz�, din cauza unui incendiu la o miri�te din apropierea A2, �n dreptul kilometrului 121, circula�ia fiind deviat� spre DN 3, pe ambele sensuri, informeaz� Centrul Infotrafic din cadrul Poli�iei Rom�ne. Potrivit Centrului Infotrafic, incendiul a izbucnit luni, �n jurul orei 15.00, la o miri�te din apropierea Autostr�zii Bucure�ti-Constan�a, �n dreptul kilometrului 121, fumul reduc�nd considerabil vizibilitatea �i pun�nd �n pericol siguran�a circula�iei rutiere. Astfel, Poli�ia Rutier� a luat m�sura opririi temporare a traficului, p�n� la stingerea focului. Circula�ia pe sensul c�tre Bucure�ti se desf�oar� deviat de la kilometrul 145, prin Fete�ti, pe DN 3 �i pe sensul c�tre Cernavod�, de la kilometrul105, prin Drajna, tot pe DN3, precizeaz� sursa citat� (Mediafax)

Autostrada Soarelui ->Autostrada Soarelui
Utilizator:
infrastructura.haos
radare fixe nu sunt pe A2. Este posibil insa sa fie radare mobile. Acestea filmeaza autovehiculele aflate in miscare, fara sa le opreasca. Este posibil ca asemenea radare sa fie folosite in acele loganuri neinsciptionate.

Autostrada Soarelui ->Autostrada Soarelui
Utilizator:
am auzit ca ar fi radare fixe pe Autostrada Soarelui. Am auzit ca unii ar fi primit acasa amenda. Stiti ceva despre astea?

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
Utilizator:
infrastructura.haos
Conform calendarului Autostradazii Cernavoda - Constanta, Semnarea contractului de "Proiectare si Constructie" ar trebui sa aiba loc la 28.02.2008 iar perioada de executie 15.03.2008 si 15.03.2010.

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
Utilizator:
Lutic
in sfarsit se pare ca vor incepe lucrarile iar centura constanta cica va fi gata in data de 1 mai 2011


Prieteni, id-uri messenger | Masini modificate | Dacia Sandero
Bucuresti| Autostrada Soarelui| Coridorul IV| Autostrada Transilvania| Autostrada Bucuresti-Brasov| Autostrada Bucuresti-Pitesti| Centuri Ocolitoare| Drumuri express| Drumuri Nationale| Norme TEM| Reteaua de drumuri|
Impozite si taxe auto | Zone metropolitane | Statistici nationale| Statistici europene| linkuri