Prima pagina    Forum Adauga legatura la: Yahoo Adauga legatura la: Google Adauga legatura la: Power Oldie Adauga legatura la: Digg Adauga legatura la: Del.icio.us Adauga legatura la: Reddit Adauga legatura la: Jumptags Adauga legatura la: Netscape Adauga legatura la: Blinklist Adauga legatura la: Diigo






O borna mica, singura dovada ca facem autostrada


Ministerul Transporturilor spune ca Autostrada Bucuresti-Nadlac (fara tronsonul Bucuresti-Pitesti) are 240 km in executie, 200 km in pregatire si 20 km in exploatare.


Reporterii "Romaniei libere" au constatat ca aceste informatii – afisate inclusiv pe pagina de internet a Ministerului Transporturilor – sunt doar povesti.
Primarii si locuitorii asezarilor care vor fi afectate de constructia autostrazii, de la Pitesti la Nadlac, nu stiu mai nimic despre acest proiect care, teoretic, se afla in stare avansata

.

90% din terenuri nu au fost expropriate, iar proprietarii nici macar nu au fost instiintati de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri (CNADNR).

Realizarea autostrazii cunoscute sub denumirea Coridorul IV Paneuropean – care ar urma sa lege Bucurestiul de Occident – a fost declarata de multe ori de autoritati drept o prioritate nationala. Aproape toate partidele politice s-au angajat ca, in cazul in care vor castiga alegerile de luna viitoare, sa termine autostrada in timpul mandatului lor. Promisiunile politicienilor vin in contextul in care exista chiar date oficiale care arata ca lucrarile la acest obiectiv sunt suficient de avansate, iar cel mai bun exemplu este "Programul de constructie al autostrazilor" publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor. Acesta precizeaza ca, la sfarsitul acestui an, jumatate din viitoarea autostrada ar trebui sa fie "in executie". Restul s-ar afla "in pregatire", care in traducere ar insemna ca se fac masuratori in teren, s-au expropriat terenurile afectate de lucrari si altele.

Din aceleasi harti reiese ca peste un an se va lucra cu avant pe toti cei 459 kilometri, iar in 2010 vom merge pe primii kilometri ai autostrazii. Realitatea din teren este insa mult diferita. Reporterii "Romaniei libere" au parcurs tot traseul autostrazii si au constatat ca oficialii ne-au vandut gogosi si ca lucrarile sunt intr-o mare intarziere. Practic, singura dovada ca se va construi o autostrada pe portiunea dintre Pitesti si Nadlac este o borna mica, varuita in alb, infipta dupa niste dealuri in apropiere de Curtea de Arges.

"Sa vedem pe unde pica autostrada"
» Tronsonul Pitesti-Sibiu este "in pregatire", finalizarea in 2011-2013. Sursa: Ministerul Transporturilor.
Autostrada "Coridorul IV" va avea o lungime de 855 kilometri. Cu ingaduinta putem admite ca doua parti ale ei sunt finalizate: Constanta-Bucuresti (162 km, restul in executie) si Bucuresti-Pitesti (111 km). Portiunea ramasa de 459 kilometri Pitesti-Sibiu-Deva-Arad-Nadlac (actualul DN 7) este cea mai circulata din tara.
Prima portiune a viitoarei autostrazi leaga Pitestiul de Sibiu prin Curtea de Arges ocolind Ramnicu Valcea. Se intinde pe 115 kilometri. La Pitesti se lucreaza. Dar nu la autostrada, ci la finalizarea centurii Pitestiului, care, de altfel, a fost deja inaugurata in noiembrie 2007. Multi soferi au fost, timp de un an, nevoiti sa astepte ore in sir pentru a iesi de pe Autostrada Bucuresti-Pitesti, unde si acum se circula pe o singura banda.


De aici incepe cu adevarat calvarul – cei 493 kilometri pana la Nadlac sunt parcursi in 8-9 ore in functie de trafic.
Joia trecuta la Bascov, localitate lipita de Pitesti, primarul si viceprimarul erau plecati la Bruxelles. O secretara imi arata o hartie cu antet de la Bucuresti, in care primaria este rugata sa identifice proprietarii de terenuri care vor fi expropriati. A fost primita in urma cu o saptamana, deci nu au avut timp sa treaca la treaba. "Oricum, exproprierile vor dura un an si jumatate sau doi din cauza litigiilor. Sa va dau un exemplu. Cand statul le-a luat terenurile pentru soseaua de centura a Pitestiului, din opt localnici, cinci au dat in judecata statul pentru ca le-a oferit un pret prea mic." Tot la tribunal vrea si doamna Anca, o localnica: "Astept sa vad pe unde pica autostrada, ca de vorbit se tot vorbeste, da’ oficial nu se stie nimic. Nu voi accepta oricat, macar 10 euro pe metru patrat. Pai, la noi terenul la sosea se da cu 50 de euro".

"Crezi ca numa’ Becali e destept sa cumpere ieftin?"
Si la Primaria Merisani, aflata la vreo 10 kilometri departare, era pustiu in lipsa primarului si a "vicelui". Au primit aceeasi hartie ca la Bascov, probabil o circulara, pentru identificarea celor afectati de trecerea autostrazii. "E posibil sa inceapa lucrarile la autostrada in 2009 daca prin asta inteleg sa bata un tarus sau doi. Altfel va dura ani de zile", spune un functionar. Istoria se repeta si in alte sate, la Cepari sau Tigveni. Singura dovada palpabila ca intre Nadlac si Pitesti se va construi o autostrada este o borna mica, de 20-30 de centimetri, plantata de reprezentanti ai CNADNR pe niste dealuri din apropiere de Curtea de Arges, unde am ajuns dupa o cursa nebuna "off-road" pe un drum desfundat de tara.

"Marcheaza axul central al autostrazii. Pe aici se va construi un tunel cu doua benzi pe sens, care va strapunge dealul pe o distanta de doi kilometri lungime. Unde ne aflam noi va fi o iesire", ma lamureste Dumitru Slatineanu din Tigveni. La Curtea de Arges se joaca tare pe cartea speculei imobiliare. Un ziar local titreaza sub poza finantatorului stelist: "Becali a cumparat un sfert din oras". "Au venit oamenii lui Gigi si au luat pamant la magistrala aia catre Sibiu", imi zice vanzatorul.


La Noaptes gasesc un cartier de periferie unde a inceput constructia de vile. si unde "bastinasii" au supravietuit in carciuma, la o sticla de bere: "Nu e, domne’, adevarat, ca s-or mai desteptat si oamenii, au cumparat altii demult terenu’ din zona. Acum a ajuns la 25 de euro metru’ patrat", zice o doamna care isi face de lucru cu niste acte. "Lasa, mama, ca nu se face nimic pe aici, de pe vremea lu’ Ceausescu tot aud povestea cu soseaua." "Ba se poate sa vina. M-am intalnit cu unii de la drumuri care mi-or zis sa le spun la toti de pe aici sa nu mai construiasca pe terenuri. Daca vine autostrada, sa intre direct prin casa mea. Sa imi dea bani sa ma mut intr-un loc mai bun", inchide discutia patronul localului.
Imi spun ca, daca pana la Curtea de Arges, unde relieful este plan, lucrarile sunt nu intarziate, ci inexistente, pana la Sibiu situatia trebuie sa fie tragica. O confirma numeroasele pasaje, viaducte sau tuneluri care acum si in urmatorii cel putin 4-5 ani vor ramane doar pe hartia expertilor in transporturi.

"De trei mandate, ministerul hasureaza harti cu autostrazi"
» Tronsonul Sibiu-Deva "in executie", finalizare 2010-2012, potrivit MT.
Daca ar fi sa ne luam dupa proiectele CNADNR, situatia pe Sibiu-Deva ar trebui sa fie mai buna: intregul tronson s-ar afla "in executie". Asta, spre stupefactia primarului din localitatea Cristian, aflata la 9 kilometriu de Sibiu, care afirma ca nici macar nu s-a trecut la exproprierea terenurilor. Primarul din Saliste sustine ca, in acest moment, doar se lucreaza la un proiect pentru identificarea proprietarilor.
Sebes, aflat la 55 kilometri de Sibiu, ar putea fi declarat oras calamitat. Toate autoturismele, inclusiv tiruri sau autocare, strabat orasul de la un capat la altul. In lunile de vara, cand "stranierii" Romaniei se intorc acasa, cozile la intrarea in oras se intind pe zeci de kilometri.

"De trei mandate Ministerul Transporturilor hasureaza harti cu autostrazi care trec pe langa Sebes si nu se petrece nimic in realitate. Pentru ca traficul se face prin centrul orasului, suntem obligati sa asfaltam anual. Exista o presiune constanta venita din partea unor agenti economici pentru a rezolva problema infrastructurii. Unii au venit cu ideea de a bloca traficul cu utilajele. Am decis ca anul viitor, daca ei nu incep lucrul, o vom face noi, din banii primariei", spune edilul Mugurel Sarbu.

Trafic infernal: 25.000 de masini in 24 ore
Dupa ce am mers 200 kilometri pe firul autotrazii, prima schimbare in bine. Intre Orastie si Deva, o distanta de 26 kilometri, statul a expropriat terenurile pe care va trece autostrada. Dupa ce au primit 4,1 euro/mp in urma cu doi ani, locuitorii au ramas cu ochii in soare si asteapta demararea lucrarilor. In vara anului trecut, dupa ce a constatat ca este vorba de cel mai circulat tronson din tara (25.000 de masini la 24 de ore), Orban a anuntat ca lucrarile vor incepe in 2008. Pornind de la aceste declaratii incurajatoare, in apropiere de Orastie au aparut firme care inchiriaza utilaje pentru constructii, din Mures se scoate pietris fara incetare, probabil pe stoc, iar pretul terenurilor a sarit de 15 euro metrul patrat. Ultimele zvonuri dau ca sigura inceperea lucrarilor in martie. Termenul de finalizare este 2010, dar la stadiul actual al lucrarilor termenul va fi probabil depasit.

Sapte sedinte pe tema autostrazii
» Tronsonul Deva-Lugoj se afla "in pregatire", iar Lugoj-Timisoara, in executie; finalizare in 2011-20012, potrivit MT
Drumul arata ca dupa razboi: peticit, plin de semafoare care reglementeaza circulatia pe un singur fir, "pavat" cu gropi. M-am gandit ca, in asteptarea autostrazii, constructorii au decis sa nu mai cheltuiasca fondurile aiurea pentru reparatii capitale. Eroare, autostrada nu se vede nicaieri, iar oamenii si autoritatile ridica din umeri cand le vorbim de proiect. Pe hartile intocmite de Ministerul Transporturilor lucrurile stau bine: pana la Lugoj autostrada este "in pregatire", iar de aici la Timisoara, "in executie". Costurile ar urma sa fie de 1,3 miliarde euro.

La barul "El Pepe" din Cosova, doamna Nani zice ca primele zvonuri cu autostrada au aparut in vara. "Tot atunci au venit niste domni care mi-au dat 16 milioane pe hectar. Mi-a zis un vecin ca au venit de la drumuri si au pozat terenurile din avion. Eu am trei hectare… sa vina ca il dau pe tot intr-un minut pe 3 euro pe metru." Cativa zeci de kilometri inspre Timisoara, la Faget, carciumareasa nu ar accepta mai putin de 10 euro nici in ruptul capului. Dar pentru ce? Pentru autostrada. Care autostrada? Plec sa ma lamureasca primarul Dorel Covaci. Edilul e multumit de cele sapte intalniri pe care le-a avut la Consiliul Judetean, Prefectura sau Garda de Mediu cu reprezentanti ai CNADNR si ai firmei care face studiul de fezabilitate. "Luna viitoare va fi o intalnire la Casa de Cultura cu toate persoanele care au interes in zona, proprietari de pamant."

Soseaua turmentata de la Recas
La Lugoj se repeta povestea de la Sebes: in lipsa unei linii de centura, traficul se desfasoara prin centrul orasului. Edilul-sef ne sugereaza sa nu mai cautam aiurea pentru ca pana la Timisoara nu se lucreaza la autostrada. La Recas autostrada va trece fix pe sub vii, zice un localnic care nu isi mai aminteste de unde a auzit informatia. Oricum, nu e oficial, nu s-a auzit nimic concret. Drumul National 6 spre Timisoara continua in aceeasi nota: douazeci de minute in coloana asteptand verdele de la un semafor, apoi dai prioritate celor care vin din fata la intrarea pe un pod surpat pe jumatate, din nou injuraturi cand nu poti face nici o depasire pentru ca banda din stanga este cu 25 de centimetri mai inalta decat ar fi normal.

"Le-am zis sa isi cultive terenurile in continuare"
» Tronsonul Timisoara-Nadlac se afla "in executie". Finalizare: 2009-2010. Sursa: Ministerul Transporturilor.
Costurile ar fi de aproximativ jumatate de miliard de euro, se va intinde pe o distanta de o suta de kilometri si a ramas la stadiul de miraj. Ministerul Transporturilor si-a propus sa demareze lucrarile anul acesta, iar o portiune de 20 kilometri intre Timisoara si localitatea Ortisoara ar fi trebuit finalizata, potrivit "planificarii de autostrazi pe 2008". Primarul Sobolu Aleodor, din Ortisoara, isi aminteste ca in primavara s-au facut unele masuratori, iar oamenii care au terenuri pe traseul autostrazii au primit adeverinte. Ulterior nu i-a mai cautat nimeni. "Oamenii m-au intrebat cat sa mai astepte, iar eu le-am zis sa isi vada de treaba lor, sa isi cultive terenurile in continuare."


Pentru ca autoritatile nu au facut nimic concret pe acest tronson, au inceput sa curga rectificarile. Ioan Malita, director la Directia Regionala de Drumuri Timisoara, anunta in februarie ca lucrarile vor incepe in vara acestui an. Amagire. Luna trecuta Ludovic Orban si-a facut curaj si a recunoscut ca data de incepere a lucrarilor este incerta. La Arad si la Timisoara drumarii asteapta inca alt miracol: finalizarea centurilor orasului.
Nadlac, punctul terminus al expeditiei. Zero kilometri de autostrada in executie, aproape zero in pregatire. "Suntem de toata jena, mai ales ca ungurii se apropie cu autostrada de granita noastra", spune primarul orasului, Vasile Ciceac. Se plange ca orasul este paralizat de traficul infernal din apropierea granitei. "Finalizarea autostrazii in 2009-2010 este un vis. Poate in 10 ani s-ar putea da in executie, pentru ca acum nu se lucreaza deloc."


» Autostrada Nadlac-Pitesti
» 459 kilometri, lungimea totala
» 5 miliarde euro reprezinta costul executiei
» 30 kilometri de viaducte si tuneluri se vor realiza intre Sibiu si Pitesti;
» 120 kilometri va fi viteza maxima pentru autovehicule;
» 2008, anul in care vor incepe lucrarile efectiv pe mai bine de jumatate din tronson, potrivit MT;
» 2013 – finalizarea autostrazii, potrivit MT;
» 0 kilometri de autostrada se afla in executie in acest moment.

» "Din 2010 vom da gata 200 de kilometri pe an"
Dupa ce i-am explicat care a fost realitatea pe care am gasit-o pe teren, stefan Szobotka, directorul de comunicare al CNADNR, a admis ca, in momentul de fata, nu se lucreaza propriu-zis la autostrada. El sustine insa ca anul viitor mai multe portiuni ale Culoarului IV Paneuropean se vor afla in executie. "Exproprieri se vor face pe zone extinse in primavara anului viitor. Singura conditie este ca de la buget sa ni se aloce banii pe care noi i-am cerut."

Szobotka recunoaste ca exista intarzieri fata de planificarea autostrazilor elaborata de catre MT si CNADNR, dar acestea sunt pe deplin justificate. "Coridorul IV a fost abandonat din 1990 pana in 2007. Inainte de reformarea Companiei, care a avut loc in urma cu doi ani, CNADNR avea doar atribute in intretinerea drumurilor, nu eram implicati in procesele de expropriere sau achizitie publica." Szobotka ne-a precizat ca unii dintre constructorii autostrazii vor fi anuntati saptamana viitoare, iar din 2010 se vor da in functiune cate 100-200 kilometri pe an.

» Nepasarea marilor primarii
Dezinformarea cetatenilor legata de intarzierile foarte mari nu se datoreaza numai comunicatelor "triumfaliste" emise periodic de Ministerul Transporturilor. Primariile marilor orase pe langa care trece autostrada se eschiveaza in a da informatii concrete, refuzand sa traga un semnal de alarma intr-o chestiune care ii afecteaza in mod direct. Directia de comunicare din cadrul Primariei Timisoara ne-a anuntat ca nu are nici un punct de vedere referitor la autostrada.

Pentru ca drumul trece la cativa kilometri de oras, nici autoritatile locale din Deva nu s-au aratat interesate de subiect. Iar Sibiul nu este parte a proiectului, deci sa ne adresam in alta parte. Dupa indelungi insistente, Corina Draghici, purtatoare de cuvant la Primaria Arad, ne-a precizat ca pentru tronsonul Timisoara-Nadlac nu s-a semnat contractul de executie si ca asteapta "un miracol".

» "Proprietarii de terenuri sunt de vina!"
Pe traseul viitoarei autostrazi au fost expropriate terenurile aflate de-a lungul a 28 de kilometri, adica mai putin de 10%. Ministrul Transportului, Ludovic Orban, a declarat saptamana trecuta ca principala problema in intarzierea constructiilor de autostrazi o reprezinta exproprierile. Complet fals. Proprietarii sustin ca abia asteapta sa negocieze cu autoritatile, dar pana in acest moment nimeni nu i-a intrebat daca sunt dis-pusi sa vanda si la ce pret.

 

Data: 10.10.2008 , Sursa: Romania Libera
Acest articol a fost vizualizat de : 183 ori.
Cuvinte cheie: coridorul IV

 1-20din 107 »
Ultimele discutii pe forum
Coridorul IV ->Podul Calafat - Vidin
Utilizator:
most
Constructorul podului peste Dunăre Calafat-Vidin pe malul românesc va fi selectat la 15 octombrie, când Ministerul Transporturilor va încheia contractul de execuţie în valoare de aproximativ 110 milioane de euro

Coridorul IV ->Podul Calafat - Vidin
Utilizator:
most
15.01.2008: The construction of Danube Bridge 2 is four months late The construction of the Danube Bridge 2 has been delayed by 4 months due to a discrepency between Bulgarian and Romanian legislation according to the Bulgarian Minister of Transportation, Peter Mutavichev. conform www.vidin-calafat.com Dupa ani si ani de cand se discuta realizarea podului tot mai apar diferente legislative? Cum s-a asteptat atata, sa fie macar vorba de 4 luni si nu de 4 ani.

Coridorul IV ->Ramura sudica (Timisoara - Craiova - Salonic/Istanbul)
Utilizator:
most
Macar pe hartie, suntem buni! A aparut si replica la propunerea de autostrada dintre sarbi si unguri, de la Smederevo pana la Debrecen si apoi spre Slovacia si Polonia. Si anume soseaua express Nyireghyhaza - Satu Mare - Baia Mare. Nyireghyhaza reprezinta pentru cei din Satu -Mare si Baia Mare cam ce reprezinta Szeged pentru Timisoara si Ruse pentru Bucuresti adica zona importanta pentru shopping. Aceasta sosea express poate colecta traficul catre S-S-E dinspre Polonia, (care la randul ei aduna traficul din Tarile Nortice si Tarile Baltice) si Slovacia in principal si poate contribui si ea la rentabilizarea autostrazii Transilvania. In acelasi timp (pentru ca exista autostrada de la Budapesta pana langa Nyiregyhaza cu intentia de a merge probabil spre Ucraina) poate colecta o parte din trafic, fiind alternativa la autostrada Cluj - Tg. Mures - Iasi. Privind pe o harta, se vede ca aici ar fi punctul cheie pentru rute catre nordul si sudul Marii Negre, la granita Uniunii Europene.

Coridorul IV ->Ramura sudica (Timisoara - Craiova - Salonic/Istanbul)
Utilizator:
most
Sigur ca da. Alternativa este coridorul X, care trece prin Belgrad si Sofia. Ai perfecta dreptate. Numai ca avem ceva noroc cu bulgarii care au si alte interese. De ce insista pentru construrea podului de la Calafat? O sa enumar cateva din argumentele lor: - apartenenta la UE, care conteaza macar si birocratic pana la intrarea Serbiei care poate dura ani buni. - dezvoltarea zonei lor de N-V; - diversificarea legaturilor pentru Sofia (au si ei ambitiile lor legate de capitala), cu cale feroviara si rutiera spre N, spre Dunare (coridorul IIV); cand circulatia spre N ii este blocata pe sute de kilometri unui oras important ca Sofia, poate fi un handicap, mai ales economic, poate da o senzatie de izolare partiala. Ca sa fie mai clar, Bucurestiul are in dreptul sau pod peste Dunare iar Sofia nu. Podul de la Calafat este singura veriga lipsa a coridorului IV si este finantat doar de bulgari cu fonduri europene. Pe noi sa nu ne intereseze profitul pe care un asemenea pod il va aduce pest

Coridorul IV ->Ramura sudica (Timisoara - Craiova - Salonic/Istanbul)
Utilizator:
infrastructura.haos
Traseul initial al Coridorului IV prin Romania era doar prin Timisoara si Tr Severin. In urma negocierilor Romania a reusit sa duca C4 prin Bucuresti. Cu toate acestea nu am construit decat de la bucuresti la constanta, o autostrada cu trafic sezonier. Atunci Romania a avut de castigat si datorita razboiului din fosta iugoslavie. Acum insa razboil s-a terminat, iar in tarile din fosta iugoslavie exista autostrazi (pana si sarbii au mai multi km ca si noi) iar traseul prin aceste tari este mai scurt pana in sudul europei. Astfel Romania s-a scos singura de pe traseul european prin taraganarea inceperii lucrarilor la Coridorul IV. Probabil ca nu va mai dura mult pana cand se va oficializa noul traseul al Coridorului IV. Inclusiv pentru europa ar fi mai ieftin sa mai complecteze cativa km de autostrada ce la lipsesc vecinilor decat sa faca unele noi la noi. Chiar daca Romania va construi Coridorul IV este posibil sa fie prea tarziu, daca ungurii, sarbii, bulgarii termina inaintea noast


Prieteni, id-uri messenger | Masini modificate | vanzari masini | Dacia Sandero
Bucuresti| Autostrada Soarelui| Coridorul IV| Autostrada Transilvania| Autostrada Bucuresti-Brasov| Autostrada Bucuresti-Pitesti| Centuri Ocolitoare| Drumuri express| Drumuri Nationale| Norme TEM| Reteaua de drumuri|
Impozite si taxe auto | Zone metropolitane | Statistici nationale| Statistici europene| linkuri