Prima pagina    Forum twitter rss







www.infrastructura.info

Suntem pe facebook

Lazea, BNR: Putem trece la euro si putem face autostrazi


România se află în calendarul adoptării euro, cel mai apropiat termen fiind 1 ianuarie 2015, consideră economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, care arată că dilema autostrăzi sau adoptarea monedei europene este una falsă, ambele obiective putând fi atinse printr-o mai bună absorbţie a fondurilor UE."O primă temă care ia amploare în mass-media e o dilemă falsă: construcţia de autostrăzi sau adoptarea euro. În loc de şi/şi, riscăm să rămânem cu nici/nici. Ambele ar putea fi rezolvate prin absorbţia de fonduri europene. Dacă s-ar putea accelera masiv aceste absorbţii, am putea avea şi autostrăzi, şi să adoptăm euro la timp", a spus Lazea, în cadrul unui seminar organizat de Societarea Academică din România (SAR).

Lazea a menţionat că, până la finele anului 2009, România a atras fonduri europene în cuantum de 4,8 miliarde euro, dintr-un total de 35 miliarde euro disponibile până la finele anului 2013
.

In ceea ce priveste calendarul adoptarii euro, Lazea a precizat ca cel mai apropiat termen ramane 1 ianaurie 2015, in conditiile in care Romania va intra in mecanismul ratelor de schimb ERM II in 2012.

"Suntem in calendar. Daca in 2012 reusim sa intram in ERM II, sa indeplinim cele cinci criterii de la Maastricht, atunci in prima jumatate a anului 2014 Banca Centrala Europeana si Comisia Europeana pot sa isi dea avizul pentru performantele Romaniei. Astfel ca cea mai apropiata data posibila va fi ianuarie 2015", a mai spus Lazea.

Economistul BNR a explicat ca, teoretic, adoptarea euro ar fi posibila chiar si de la 1 septembrie 2014, dar in general nicio tara europeana nu a intrat in zona euro la mijlocul anului.

"Timp ar mai fi, dar pericolul ar consta intr-o incercare de tergiversare a calendarului", a spus Lazea.

El a aratat ca exista in prezent o discutie referitoare la ce vor face autoritatile cand vor ramane fara instrumentul politicii monetare, ulterior adoptarii euro.

"Ideea este ca autoritatile romane au demonstrat ca au politici bune si clarvazatoare, cand au avut constrangeri, nu ca in 2007-2009 cand s-au facut cadouri. Drumul catre euro inseamna disciplinarea politicilor fiscale", a adaugat Lazea.

Totodata, economistul BNR a explicat ca in general Romania s-a comportat mai bine in materie de politici publice in perioadele in care a avut tinte clare asumate de clasa politica.

"Romania s-a comportat exemplar intr-o buna perioada de timp, cat a avut un obiectiv clar, acela de aderare la UE. In termeni probabilistici, mult mai probabil este sa ne comportam rezonabil, daca avem darul calauzitor (constrangeri sau un obiectiv asumat de clasa politica - n.r.)", a concluzionat Lazea.

Data: 24.02.2010 , Sursa: money.ro
Acest articol a fost vizualizat de : 421 ori.

Cuvinte cheie: finantare,Autostrazi Romania

tweet This! Distribuie rss

 1-20din 339 »
Ultimele discutii pe forum
Bucuresti ->Pasajul Basarab
Utilizator:
Lutic
http://vlutic.blogspot.com/2010/03/pasajul-basarab-2.html

Bucuresti ->Pasajul Basarab
Utilizator:
Lutic
http://vlutic.blogspot.com/2010/02/pasajul-basarab.html http://vlutic.blogspot.com/2009/11/respectarea-termenelor.html

Bucuresti ->Pasajul Basarab
Utilizator:
Marian Andrei
Vad ca pe aici nu este niciun topic de discutii despre acesta asa ca am deschis unul. Pasajul este construit de Astaldi si FCC in colaborare cu mai multe firme care sunt specializate pe lucrari (de ex Coifer pentru podul metalic Grozavesti si Martifer pentru podul hobanat). Lucrarile incepute in noiembrie 2006 ar fi trebuit sa fie gata in martie 2009 dar din cauza numeroaselor intarzieri cauzate de exproprieri si platile intarziate am ajuns in situatia in care suntem in ianuarie 2010 si mai sunt ceva luni pana la finalizare. Lucrarea este realizata in proportie de 70% si va fi incheiata in 2 etape - prima intre Vasile Milea/Grozavesti si IDM Basarab iar a doua este toata zona Basarab - Titulescul (podul hobanat). Pentru mai multe detalii pe forumul retelei metrouusor urmaresc zilnic evolutia lucrarilor in contact permanent cu constructorul http://forum.metrouusor.com/viewforum.php?f=26

Bucuresti ->Constantin si Elena
Utilizator:
absolutep0wer
La multi ani pentru toti cei cu numele Constantin si Elena !

Bucuresti ->Cum se circula in Bucuresti si nu numai
Utilizator:
Marian Andrei
In sectorul 6 din toamna se tot monteaza parcari etajate de cate 24 locuri.


Prieteni, id-uri messenger | Masini modificate | Dacia Sandero
Bucuresti| Autostrada Soarelui| Coridorul IV| Autostrada Transilvania| Autostrada Bucuresti-Brasov| Autostrada Bucuresti-Pitesti| Centuri Ocolitoare| Drumuri express| Drumuri Nationale| Norme TEM| Reteaua de drumuri|
Impozite si taxe auto | Zone metropolitane | Statistici nationale| Statistici europene| linkuri