Executivul a adoptat, in sedinta de ieri, textul ordonantei de urgenta pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, dupa ce in urma cu mai putin de doua saptamani a avut loc o audiere publica pe aceasta tema, iar rezultatele acestei audieri au fost facute publice joi. Guvernul va transmite in cursul zilei de maine noua formula a taxei la Comisia Europeana, au declarat, pentru Rompres, surse ministeriale. Noua varianta a taxei de poluare auto, propusa spre audiere publica, a fost redusa in functie de vechimea autoturismului si gradul de poluare auto, potrivit proiectului de ordonanta de modificare a taxei
. Veniturile din aceasta taxa vor fi virate Fondului pentru mediu, in vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului. Taxa rezultata ca diferenta intre suma achitata de contribuabil in perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule, se va restitui totodata pe baza procedurii stabilite in normele metodologice de aplicare a viitoarei ordonante de urgenta.