twitter rss

Boc: „Autostrada Transilvania va merge mai departe. Căutăm surse alternative de finanţare a proiectului“


Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, că lucrările la Autostrada Transilvania vor continua în anul 2011, chiar dacă finanţarea va fi numai de la bugetul de stat, adăugând că, în prezent, se caută surse alternative de finanţare a proiectului.

„Autostrada Transilvania va merge mai departe, chiar dacă finanţarea va fi numai de la bugetul de stat şi în condiţiile în care banii, cu prioritate, în 2011, se duc pe cofinanţarea proiectelor europene

. Asta nu înseamnă că nu vom merge şi cu Bechtel mai departe. Autostrada trebuie să meargă mai departe. În acest moment căutăm surse alternative de finanţare a proiectului, astfel încât lucrările să poată fi continuate şi îi asigur şi pe cei de la Cluj şi pe cei de la Oradea că vor avea veşti bune cu privire la Bechtel. Din punct de vedere logistic sau funcţional, tronsonul Gilău - Mihăieşti ar fi extrem de util clujenilor, pentru a scoate traficul greu şi de pe ruta Zalău şi, probabil, pe această zonă vom începe", a spus Boc, citat de Mediafax.

taguri Cluj Autostrada Transilvania lucrări finanţare soluţii

Potrivit premierului, şi zona Suplacu de Barcău din judeţul Bihor este avută în vedere, pentru că acolo sunt lucrări în fază avansată. De asemenea, se va încerca începerea proiectării tronsonului de la Târgu-Mureş la Câmpia-Turzii. „Nu este uşor, pentru că resursele financiare sunt puţine, iar de la buget se cer foarte multe lucrări a fi finanţate. Pentru că, în afară de Coridorul IV, care este finanţat din fonduri europene, toate celelalte lucrări sunt pe buget şi atunci trebuie să găseşti o prioritizare pe întreaga ţară", a afirmat Boc.

Autostrada Transilvania este proiectată pe o lungime totală de 415 kilometri. Proiectul de construcţie a autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov-Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit iniţial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.Premierul Emil Boc a inaugurat, în 13 noiembrie, încă zece kilometri ai Autostrăzii Transilvania (A3), între Turda şi Câmpia Turzii, după care s-a urcat la volanul unei maşini Dacia Duster pentru a testa tronsonul finalizat, alături de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.


Data: 04.12.2010 , Sursa: Adevarul
Acest articol a fost vizualizat de : 118 ori.

Cuvinte cheie: autostrazi Romania

tweet This! Distribuie rss
Comenteaza aceasta stire
Nume
Comentariu
Alte Stiri din aceeasi categorie

 1-20din 955 »
Ultimele discutii pe forum
Autostrada Soarelui ->Circula�ia rutier� pe Autostrada Soarelui, oprit� temporar
Utilizator:
infrastructura.haos
Traficul rutier pe Autostrada Soarelui A2 a fost oprit temporar, astazi dup�-amiaz�, din cauza unui incendiu la o miri�te din apropierea A2, �n dreptul kilometrului 121, circula�ia fiind deviat� spre DN 3, pe ambele sensuri, informeaz� Centrul Infotrafic din cadrul Poli�iei Rom�ne. Potrivit Centrului Infotrafic, incendiul a izbucnit luni, �n jurul orei 15.00, la o miri�te din apropierea Autostr�zii Bucure�ti-Constan�a, �n dreptul kilometrului 121, fumul reduc�nd considerabil vizibilitatea �i pun�nd �n pericol siguran�a circula�iei rutiere. Astfel, Poli�ia Rutier� a luat m�sura opririi temporare a traficului, p�n� la stingerea focului. Circula�ia pe sensul c�tre Bucure�ti se desf�oar� deviat de la kilometrul 145, prin Fete�ti, pe DN 3 �i pe sensul c�tre Cernavod�, de la kilometrul105, prin Drajna, tot pe DN3, precizeaz� sursa citat� (Mediafax)

Autostrada Soarelui ->Autostrada Soarelui
Utilizator:
infrastructura.haos
radare fixe nu sunt pe A2. Este posibil insa sa fie radare mobile. Acestea filmeaza autovehiculele aflate in miscare, fara sa le opreasca. Este posibil ca asemenea radare sa fie folosite in acele loganuri neinsciptionate.

Autostrada Soarelui ->Autostrada Soarelui
Utilizator:
am auzit ca ar fi radare fixe pe Autostrada Soarelui. Am auzit ca unii ar fi primit acasa amenda. Stiti ceva despre astea?

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
Utilizator:
infrastructura.haos
Conform calendarului Autostradazii Cernavoda - Constanta, Semnarea contractului de "Proiectare si Constructie" ar trebui sa aiba loc la 28.02.2008 iar perioada de executie 15.03.2008 si 15.03.2010.

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
Utilizator:
Lutic
in sfarsit se pare ca vor incepe lucrarile iar centura constanta cica va fi gata in data de 1 mai 2011


Prieteni, id-uri messenger | Masini modificate | Dacia Sandero
Bucuresti| Autostrada Soarelui| Coridorul IV| Autostrada Transilvania| Autostrada Bucuresti-Brasov| Autostrada Bucuresti-Pitesti| Centuri Ocolitoare| Drumuri express| Drumuri Nationale| Norme TEM| Reteaua de drumuri|
Impozite si taxe auto | Zone metropolitane | Statistici nationale| Statistici europene| linkuri