Prima pagina    Forum twitter rss







www.infrastructura.info

Suntem pe facebook

Berceanu ar mari impozitul pe masinile de lux, "sa geama toti astia cu Q7"


 Şeful de la Transporturi nu este de acord cu majorarea cotei unice sau a TVA însă are propria listă de taxe şi impozite despre care spune că sunt prea mici, printre care şi cea auto. El a povestit pentru Gândul cum au decurs negocierile cu FMI şi cum oficialii Fondului au recunoscut pe faţă că n-au încredere în Guvernul Boc

"Când n-ai bani, te gândeşti şi la variantele astea. Faci tot felul de simulări
. Ia dom'le, cum o fi daca umblam la cifrele astea?". Explicatia a fost data de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, intr-un interviu pentru Gandul. Oficialul a precizat extrem de clar ca el e impotriva cresterii TVA sau a cotei unice. Berceanu spune ca pentru a face rost de bani in economie a cerut Fondului Monetar, chiar la negocierile de ieri, sa permita Romaniei sa depaseasca deficitul bugetar, insa, banii respectivi sa fie bagati in investitii. Tot Berceanu insa a parafrazat raspunsul oficialilor FMI: "Nu. Aveti deja o problema cu deficitul pentru ca v-a scazut cresterea economica si, in plus, nu avem incredere in voi ca veti folosi banii pentru investitii". Chiar daca se opune cresterii TVA sau a cotei unice, Berceanu spune ca are lista lui de taxe pe care le-ar mari. Sa creasca impozitul pe masini de lux ca "sa geama toti astia cu Q7", dupa cum declara oficialul. Sa fie taxata a doua sau a treia proprietate si, in fine, sa fie impozitate terenurile agricole nelucrate.

Discutia cu ministrul vine dupa ce ieri presedintele PNL, Crin Antonescu, a prezentat un document conform caruia Guvernul vrea sa renunte la cota unica de 16% si sa o mareasca la 25%, in functie de anumite praguri, si in cazul salariilor si in cazul profiturilor firmelor. In acelasi timp membrii Guvernului erau in mijlocul negocierilor cu delegatia FMI, prezenta la Bucuresti pentru a decide daca Romania va primi de la Fond transa a cincea a acordului, de peste 850 de milioane de euro, care va fi virata integral in conturile BNR. Membrii cabinetului Boc nu au negat existenta documentului propriu-zis, in care se prezinta varianta dublarii impozitelor pe terenuri si locuinte, precizand doar ca acesta nu este oficial. "Singurul document oficial referitor la masurile pe care le va lua Guvernul in perioada urmatoare va fi scrisoarea de intentie pe care Ministerul Finantelor Publice o va remite Fondului Monetar International", a precizat ministerul de resort intr-un comunicat de presa. Seful misiunii FMI la Bucuresti, Jeffrey Franks, a declarat la finalul negocierilor cu membrii executivului ca nu se pune problema majorarii taxelor in urmatoarele luni.

Intervievat de Gandul, Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, sustine ca paginile prezentate de liderul PNL fac parte, cel mai probabil, dintr-un document de lucru al Finantelor. Berceanu spune ca atunci cand n-ai bani este normal sa iti faci scenarii, sa vezi cum ar fi daca maresti vreo taxa. In ceea ce priveste rugamintea lui la oficialii FMI, privind cresterea tintei de deficit bugetar pentru a avea mai multi bani pentru investitii, ministrul spune ca acesta a fost negativ.

• FMI nu are incredere in Guvernul Boc. Seful de la Transporturi a anuntat recent ca va cere Fondului majorarea tintei de deficit bugetar cu 1-2 puncte procentuale de la nivelul stabilit, de 5,9% din PIB, pentru a putea cheltui mai multi bani pe drumuri. Majorarea ar fi permis cheltuirea a pana la 2,5 miliarde de euro in plus. Raspunsul FMI a fost negativ. "Eu le-am propus sa mai crestem putin deficitul si diferenta sa mearga la investitii. Daca bagam bani in investitii ala tot se duce la hipermarket, face cumparaturi iar banii se intorc la buget". Intrebat care a fost raspunsul Fondului, Berceanu i-a citat pe oficialii FMI: "Nu. Aveti deja o problema cu deficitul pentru ca v-a scazut cresterea economica si, in plus, nu avem incredere in voi ca veti folosi banii pentru investitii. Si acum se ia de la bugetul de stat pentru a se da la pensii"
•  "Antonescu nici nu stie ce-i TVA" . Intrebat ce stie despre documentul prezentat de Crin Antonescu, Berceanu a raspuns printr-un atac la adresa lui si a colegului sau de partid, fostul ministru de Finante Varujan Vosganian. "E o prostie. Pe Antonescu daca il intrebi nici nu stie ce-i TVA, iar Vosganian cand am bagat noi cota unica in 2004 venea pe la partid, fuma o tigara si pleca la Uniunea Scriitorilor", ne-a declarat ministrul. El a precizat ca nu stie exact despre ce document este vorba dar ca este posibil sa fie unul dintre scenariile facute de Finante. "Cand n-ai bani te gandesti si la variantele astea. Faci tot felul de simulari. Ia dom'le, cum o fi daca umblam la cifrele astea?", spune Berceanu.

• Berceanu vrea taxe auto mai mari, sa "geama toti astia cu Q7" . Desi se declara "categoric impotriva" cresterii taxelor cum ar fi TVA sau cota unica, "mai intai sa incasam actualele taxe si dupa aceea sa ne gandim daca le marim", Berceanu are lista lui de taxe si impozite pe care ar vrea totusi sa le mareasca. "Sa creasca impozitul pe masinile cu motoare de peste doi litri (2.000 cmc), ca in Italia, ca sa ajungi in cativa ani sa mai platesti inca o data masina. O sa geama toti astia cu Q7", si-a inceput ministrul lista cu taxe care trebuie marite. "Ar trebui sa punem o taxa pe a doua proprietate, pe a treia proprietate. Ar trebui sa punem taxa pe terenurile nelucrate", a continuat ministrul.

• Daca nu sunt bani pentru drumuri macar pentru gropile de gunoi sa fie . Revenirea economiei nu este posibila fara investitii, pentru ca acestea "au un rol de multiplicator", sustine seful de la Transporturi. "Daca nu dam bani la Transporturi, atunci macar sa dam la Mediu, sa facem gropile de gunoi, ca tot e obligatie UE. Acolo ar munci romani, s-ar plati taxe, s-ar cheltui la supermarket", explica Berceanu.

Data: 03.05.2010 , Sursa: Gandul
Acest articol a fost vizualizat de : 187 ori.

Cuvinte cheie: finantare autostrazi ROmania

tweet This! Distribuie rss
Alte Stiri din aceeasi categorie

 1-20din 365 »
Ultimele discutii pe forum
Autostrada Soarelui ->Circula�ia rutier� pe Autostrada Soarelui, oprit� temporar
Utilizator:
infrastructura.haos
Traficul rutier pe Autostrada Soarelui A2 a fost oprit temporar, astazi dup�-amiaz�, din cauza unui incendiu la o miri�te din apropierea A2, �n dreptul kilometrului 121, circula�ia fiind deviat� spre DN 3, pe ambele sensuri, informeaz� Centrul Infotrafic din cadrul Poli�iei Rom�ne. Potrivit Centrului Infotrafic, incendiul a izbucnit luni, �n jurul orei 15.00, la o miri�te din apropierea Autostr�zii Bucure�ti-Constan�a, �n dreptul kilometrului 121, fumul reduc�nd considerabil vizibilitatea �i pun�nd �n pericol siguran�a circula�iei rutiere. Astfel, Poli�ia Rutier� a luat m�sura opririi temporare a traficului, p�n� la stingerea focului. Circula�ia pe sensul c�tre Bucure�ti se desf�oar� deviat de la kilometrul 145, prin Fete�ti, pe DN 3 �i pe sensul c�tre Cernavod�, de la kilometrul105, prin Drajna, tot pe DN3, precizeaz� sursa citat� (Mediafax)

Autostrada Soarelui ->Autostrada Soarelui
Utilizator:
infrastructura.haos
radare fixe nu sunt pe A2. Este posibil insa sa fie radare mobile. Acestea filmeaza autovehiculele aflate in miscare, fara sa le opreasca. Este posibil ca asemenea radare sa fie folosite in acele loganuri neinsciptionate.

Autostrada Soarelui ->Autostrada Soarelui
Utilizator:
am auzit ca ar fi radare fixe pe Autostrada Soarelui. Am auzit ca unii ar fi primit acasa amenda. Stiti ceva despre astea?

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
Utilizator:
infrastructura.haos
Conform calendarului Autostradazii Cernavoda - Constanta, Semnarea contractului de "Proiectare si Constructie" ar trebui sa aiba loc la 28.02.2008 iar perioada de executie 15.03.2008 si 15.03.2010.

Autostrada Soarelui ->BY-PASS CONSTANTA
Utilizator:
Lutic
in sfarsit se pare ca vor incepe lucrarile iar centura constanta cica va fi gata in data de 1 mai 2011


Prieteni, id-uri messenger | Masini modificate | Dacia Sandero
Bucuresti| Autostrada Soarelui| Coridorul IV| Autostrada Transilvania| Autostrada Bucuresti-Brasov| Autostrada Bucuresti-Pitesti| Centuri Ocolitoare| Drumuri express| Drumuri Nationale| Norme TEM| Reteaua de drumuri|
Impozite si taxe auto | Zone metropolitane | Statistici nationale| Statistici europene| linkuri